La locul de muncă cu BONEBRIDGE

Copiii din „grupa copacului” de la grădinița Hollenegg participă la cercul de dimineață. O fetiță cu codițe blonde stă în centrul cercului cu ochii închiși. În liniștea din cerc răsună un „bip, bip” ferm, de undeva din cerc. Învățătoarea Nathalie Faist și colega ei joacă jocul ” Găinușă, cum zici bip?” cu copiii de la grădinița din localitate. Fetița cu codițe blonde și ochi închiși este rugată să ghicească direcția din care „găinușa” a scos un sunet.

„Fără ajutorul butonului meu, mi-ar fi greu să fac o astfel de activitate”, mărturisește educatoarea în vârstă de 26 de ani. Ea se referă la procesorul audio al sistemului ei de implant ca fiind un buton. Natalie s-a născut cu atrezie la urechea dreaptă: pavilionul urechii drepte este mult mai mic decât cel stâng. De asemenea, oscioarele din urechea medie dreaptă sunt mici, iar canalul auditiv extern nu este dezvoltat. Ca urmare, aceasta are doar 20 până la 25 la sută din auzul de pe partea dreaptă – o hipoacuzie unilaterală care nu poate fi compensată cu aparate auditive convenționale.

O soluție auditivă – chiar și pentru tineri

Ca urmare a atreziei canalului auditiv, Nathalie avea probleme de percepție și înțelegea cu greu când i se vorbea din partea dreaptă. „Întotdeauna am avut grijă ca cei care vorbesc cu mine să stea în partea mea stângă. De altfel, îi era greu să se descurce într-un mediu zgomotos, motiv pentru care la școală stătea întotdeauna în fața profesorului.

„Medicul meu de atunci mi-a spus: Nu se poate face nimic”, spune ea ridicând din umeri. Dar nu și-ar fi putut imagina să poată purta un aparat auditiv convențional la vremea respectivă. Ea explică și de ce: „Nu aș fi putut asocia un aparat auditiv cu un adolescent. Cu butonul meu, este diferit.”

Și-a primit „butonul” în urmă cu 10 ani. Acesta a fost momentul în care tânăra de 16 ani a vizitat pentru prima dată, împreună cu părinții ei, cabinetul ORL al doctorului Alexander Gotschuli din Deutschlandsberg. Acesta a identificat problema și a sugerat un implant auditiv cu transmitere osoasă.

„În august mi-am sărbătorit aniversarea auditivă”

Familia a mers la Spitalul Universitar din Innsbruck și s-a simțit bine primită încă din prima clipă, după cum descrie utilizatoarea BONEBRIDGE. „Erau multe lucruri de făcut”, își amintește ea cu privire la decizia rapidă a părinților ei. La momentul respectiv nu a avut nicio împotrivire, iar astăzi este foarte fericită cu decizia luată. „A fost o decizie potrivită și importantă pentru mine. Pentru mine este o mare diferență să pot auzi cu BONEBRIDGE. Nu îmi pot imagina viața fără el.” Acum poate auzi mai bine, trebuie să facă mai puține eforturi atunci când ascultă și își poate evalua mai bine propria pronunție.

Pe atunci, ea purta un Amadé care e un procesor audio exterior, a cărui formă nu prea semăna cu un buton. Inițial, Natalie l-a ascuns sub păr împreună cu auricula ei neobișnuit de mică. „Acum nu prea îmi mai pasă de asta. Face parte din mine.” Acum își scoate procesorul audio doar ocazional, când este singură acasă. Apoi, brusc, se face liniște pe partea dreaptă: ” Îmi dau seama imediat de diferență”.

BONEBRIDGE asigură siguranța în societate

În regiunea viticolă Schilcherland, unde a crescut Natalie, există o viață de comunitate plină de viață. Peste 30 de organizații sunt înregistrate în oraș, alături de o brigadă de pompieri și mai multe coruri și fanfare muzicale.

Natalie Faist a fost activă în societate încă de la o vârstă fragedă: a început să cânte la flaut la vârsta de opt ani și a fost membră a trupei locale de muzică încă din adolescență. Trupa a fost prezentă la multe ocazii bisericești și festivaluri populare: „Când mărșăluim, simțul meu nu ar fi atât de bun fără BONEBRIDGE. Nici eu nu aș fi fost la fel de încrezătoare în a cânta.”

La început, senzația de auz suplimentar datorită implantului când cântam in formație a fost destul de nefamiliară. Făcând parte din orchestră, zgomotul era uneori incomod pentru ea. „Am primit trei programe auditive diferite. Printre ele se număra și unul mai tăcut pentru repetiții, care era suficient de tare încât să pot suporta zgomotul.” În prezent nu mai are neapărat nevoie de un program diferit: „La un moment dat, pur și simplu uiți să schimbi.”

„Nu aș fi putut lucra în grădiniță fără BONEBRIDGE”

BONEBRIDGE o însoțește din clipa în care se trezește și până când se pune la culcare. Își dă jos procesorul doar pentru a înota sau când se face comodă pe canapea. „Dar fără butonul meu, cu siguranță nu aș putea merge dimineața la grădiniță!” Ea povestește că își dă seama cât de important este implantul auditiv în viața de zi cu zi cu copiii atunci când trebuie să îl scoată pentru a schimba o baterie. „Îmi iubesc meseria, dar este și destul de solicitantă. Fără BONEBRIDGE, sau fără un auz bun pe ambele părți – ar fi fost foarte, foarte obositor pentru mine.”

La 14 ani, atunci când și-a ales cariera și și-a început studiile, nu a ținut cont de restricțiile auditive. „Fără BONEBRIDGE, totul ar fi fost o adevărată provocare”, zâmbește ea când se gândește la trecut. Multe situații ar fi putut deveni o problemă fără un implant. Ori să ghicească direcția unui sunet într-un joc așezată în cerc cu ochii închiși i-ar fi fost foarte dificil.

Educatoarea este cu atât mai atentă atunci când unul dintre elevii ei are dificultăți în perceperea sau clasificarea anumitor caracteristici sonore. Una dintre elevele ei folosește un aparat auditiv. „În momentul de față, eu sunt prima persoană de contact din casă, pentru că pot înțelege prin ce trece fetița.”